Saptesprezece ani au trecut de la evenimentele din 20 ianuarie 1990, care au intrat in istoria poporului azerbaidjan cu denumirea de sangeroasa tragedie din ianuarie.

        Oribilul act terorist savarsit in acea zi de catre masinaria militara a fostului stat Sovietic impotriva poporului azerbaidjan, va ramane pentru totdeauna pagina neagra in istoria civilizatiei, ca fiind una dintre cele mai grave crime savarsite impotriva omenirii. In urma rafuielii cu populatia pasnica, care s-a ridicat la lupta pentru libertatea nationala si integritate teritoriala a tarii sale, terorii in masa, au fost omorati si raniti sute de oameni nevinovati, ceea ce a demonstrat inca o data lumii intregi in pragul caderii de esenta criminala a regimului totalitar sovietic.

        Trimiterea la Baku a unui contingent mare a Armatei Sovietice, trupelor operatiuni speciale si armatei nationale a fost insotite de o cruzime si fapte marsave nemaiintalnite. Dictatura comunista nu a ezitat sa repete invadarile militare efectuate impotriva Cehoslovaciei, Ungariei si Afganistanului, in Azerbaidjan, care era una din republicile unionale a fostei Uniuni Sovietice. In acea perioada Azerbaidjan a suferit agresiune din partea Armeniei vecine. In aceste conditii conducerea sovietica nu doar ca nu a luat masuri ferme pentru a evita conflictul, ci din contra, a inclus in componenta unitatilor militare introduse in Azerbaidjan, soldati si ofiteri armeni, mobilizati in Stavrapol, Krasnodar si Rostov, care efectuau stagiul militar in unitatile militare sovietice, si chiar si cursantii de nationalitate armeana.

        Contingentul militar trimis la Baku - conform unor date, numarul lor atingea 60 mii oameni - aveau o pregatire psihologica "solida" pentru executarea "misiunea militara". Inainte de a fi trimisa armata la Baku militarilor li se spunea ca in Azerbaidjan sunt crunt omorati rusi, iar extremistii au instalat lunetisti pe acoperisurile caselor, in cladiri, in apartamente sunt multi separatisti ai Frontului Popular Azerbaidjan si sunt pregatiti sa intalneasca trupele militare cu focuri de arme si mitraliere.

        Conducerea Imperiului Sovietic in frunte cu Mihail Gorbaciov s-a folosit abil in Baku de "cartile rusa si armeana". Chipurile, armata a fost trimisa la Baku, pentru a-i proteja pe rusi si armeni, familiile militarilor care efectuau stagiul, prevenirea luarii cu forta a puterii de catre "nationalistii - extremisti". In realitate, aceasta era o ipocrizie evidenta si minciuna insolenta. Chiar daca "dovezile" conducerii sovietice ar fi fost cat de putin aproape de adevar, nici atunci nu era nevoie sa trimita armata inarmata pana in dinti. Deoarece in acel moment se aflau 11,5 mii militari ai armatei nationale, numeroasele unitati militare ai garnizoanei bakine, care se subordona Ministerului Apararii URSS, Apararea Antiaeriana (ÏÂÎ), Comandamentul Armatei 4 a Uniunii Sovietice de asemenea se afla la Baku.

        Si cu toate acestea, pe 19 ianuarie 1990 Mihail Gorbaciov, a incalcat brutal articolul 119 a Constitutiei URSS, articolul 71 a Constitutiei RSS Azerbaidjan, semnand ordonanta declararii la Baku a zilei de 20 ianuarie starii exceptionale. Dar deja pe 19 ianuarie la ora 19.27, plutonul "Alfa" KGB URSS a aruncat in aer blocul energetic al televiziunii azerbaidjene, in rezultatul careia s-a intrerupt transmisia emisiunilor TV in Republica. Iar noaptea militarii au intrat in oras, populatia caruia nu a fost anuntata declararea starii exceptionale, si au inceput rafuiala cu ei. Pana la intrarea in vigoare a ordonantei lui Gorbaciov la ora 00.00 20 ianuarie au fost omorati 9 oameni. Anuntul declararii starii exceptionale in Baku a fost adus la cunostinta populatiei la radioul republican doar la 7 dimineata, 20 ianuarie. Pana la acea ora numarul celor ucisi a ajuns la 100. Dar sus-pusii emisari, numiti in Azerbaidjan de catre Gorbaciov, promiteau fara rezerve ca in Azerbaidjan nu va fi declarata starea exceptionala. Asa arata infatisarea oribila a conducerii Imperiului Sovietic in frunte cu Mihail Gorbaciov care si-a murdarit mainile cu sangele sutelor oameni nevinovati, si caruia ulterior i s-a acordat Premiul Nobel (?!)…

        Tancurile, camioanele blindate au distrus tot ce intalneau in calea lor pe strazile din Baku, iar militarii trageau necontenit. Gloantele ii ajungeau pe oameni nu doar pe strazi, dar chiar si in autobuse, in propriile apartamente. Trageau chiar si in masinile ambulantei care duceau raniti si in asistentii medicali. In decurs de cateva zile au fost omorati in jur de 137 persoane, raniti aproximativ 700, arestati ilegal in jur de 800 de oameni. In afara de azerbaidjeni pe 20 ianuarie 1990 in Baku au fost crunt omorati si multi rusi. Asa in I. Meerovici s-au tras 21 de gloante. Pensionarul orb B. Efimtev a fost omorat cu baioneta armei, s-a tras si in masinile ambulantei. Printre cei morti in acea zi la Baku au fost femei, copii, oameni in varsta. Acestia erau numiti de catre conducerea sovietica "extremisti".

        20 ianuarie 1990 a fost inceputul sfarsitului URSS-ului. Nimeni nu mai putea vorbi despre umanitatea si justetea statului atata timp cat acest stat isi impusca populatia civila.

        Desper acest fapt a anuntat liderul national al poporului azerbaidjan Heydar Aliyev, vizitand Reprezentanta Azerbaidjanului la Moscova, imediat dupa tragedia sangeroasa din 21 ianuarie 1990. Dupa intoarcerea in Azerbaidjan si alegerea Sa in functie de Presedinte al Republicii Azerbaidjan, Heydar Aliyev a dat ordin sa se formeze o comisie care sa evalueze corect evenimentele sangerosului ianuarie.

        Unul din cele mai inalte varfuri din Baku este un loc care a devenit sfant pentru fiecare azerbaidjan. Acest loc este Sehidlear Hieabani, unde sunt inmormantati victimele din 20 ianuarie si cei care au murit in luptele impotriva agresiunii militare din partea Armeniei. In fiecare an la 20 ianuarie mii de oameni viziteaza acest loc cinstind memoria fiilor si fiicelor Azerbaidjanului, care si-au jertfit viata in numele libertatii si suveranitatii Patriei. Se vor schimba generatii, dar amintirea lor va ramane vesnic in inimile noastre.